Experiență! Unicitate! Echilibru!

 

“O decizie este pe atât de puternică pe cât este credința din spatele ei.”  – Isaiah Hankel

 

La ceas de aniversare prețioasă, la centenarul profesiei contabile reglementate în România, ocazionat de Ziua Națională a Contabilului Român, împărtășim bucuria premierii noastre. O premiere a companiei Expert Mind, de 7 ani consecutiv, de către  Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care reflectă implicarea, devotamentul și aportul în societatea noastră.

Cu acest prilej, la un secol de la reglementarea profesiei contabile în România, toate cele care se petrec ne vor fi busolă cu sprijin către drumul spre dezvoltarea noastră, a mediului antreprenorial.

Centenarul profesiei de contabil, ne găsește și anul acesta, plini de recunoștință profundă, pentru a șaptea oară, pe locul I, în “Topul celor mai bune companii membre CECCAR”.

În cadrul întâlnirii pentru decernarea premiilor am fost întrebați cum este să fii în top – și realitatea arată că potențialul uman este imens, în necontenită diversificare, trebuie doar să ne acordăm şansa de a scoate la lumină ce este mai bun din noi, ca oameni, ca și profesioniști, şi să nu ne fie niciodată frică de competiție. Privim în istoric și simțim un amestec de apreciere sinceră, uimire pentru efortul depus, poate şi un soi de regret dar cu siguranță ne simțim şi stimulați să fim mai buni, mai competitivi – este mai greu să menții un standard decât să atingi un obiectiv.

Viața profesională este similară vieții private, presărată cu tot felul de provocări, lucruri pozitive, realizări, dar și momente tensionate, semne de întrebare și decizii care trebuie luate cu prioritate.

La nivel global, descoperim cât de dificil este să ajungem la echilibru, cât de dificil ne este să ne stabilim prioritățile astfel încât sa le împăcăm pe toate, să ne simțim în ordine completă, să ne simțim în echilibru.

Anul ce a trecut a fost o adevărată provocare și am realizat că soluția stă în puterea de adaptare, în valorificarea creativității, în puterea de flexibilitate. Încă o dată ne-am dovedit importanța unei abordări orientate pe echipă. Echipele noastre (consultanță fiscală, juridic, resurse umane) dețin expertiza necesară, know-how-ul funcțional necesar și au realizat împreună cu dumneavoastră soluții valoroase. Țintim să devenim cei mai buni, să ne dezvoltăm cariera în mod avantajos și cât mai eficient, cu o perspectivă cuprinzatoare „end-to-end” – de la cerințele pieței până la îndeplinirea promisiunilor de performanță, pentru a găsi soluții practice cu toate părțile implicate.

 

Dorim să raportăm, pe lângă cifre frumoase, zile cu fericire, împlinire dar și mulțumire, privind rezultatul îmbucurător, timp de șapte ani. Acesta se datorează vouă, partenerilor noștri, care ați investit în noi, echipa Expert Mind, dăruindu-ne încredere și solidaritate.

Sincere mulțumiri, tuturor celor care vă implicați, care ne apreciați, care ne criticați! Vă dedicăm dumneavoastră premiul obținut!